Dermatologie

Header Dermato (2)

Știai că dermatologia este acea ramură a medicinei care se ocupă nu doar cu studiul și tratarea afecțiunilor pielii, dar și a unghiilor?

Cunoscută, în termeni populari, ca “ciuperca unghiei” sau, în termeni medicali, drept onicomicoză, micoza unghiei este o infecție cauzată de fungii care se dezvoltă la nivelul unghiilor de la mâini sau de la picioare, precum și la nivelul patului unghial (porțiunea dintre rădăcină și marginea libera a unghiei pe care se sprijină unghia), cauzând disconfort, modificarea aspectului unghiei și durere la purtarea încălțămintei și în timpul mersului, jenă și scăderea stimei de sine.

Micoza unghiei este o boală relativ frecventă care afectează până la 13% din populația adultă, 20% dintre persoanele peste 60 ani și 50% dintre persoanele peste 70 ani.

Putem spune că onicomicoza este o afecțiune cronică din cauza perioadei relativ lungi de vindecare și a faptului că recidivează des.

Unghiile membrelor inferioare sunt mai des afectate de onicomicoză decât cele de la membrele superioare, iar posibile explicații sunt încălțămintea (mediu închis și umed) și creșterea mai lentă, ceea ce duce la dezvoltarea infecției. Bărbații sunt afectați de micoza unghiilor mult mai frecvent decât femeile.

Studiile arată că 92% dintre pacienții cu micoza unghiei au raportat că au experimentat efecte psihosociale și/sau fizice negative1:

  • între 67% -74% dintre pacienți sunt stânjeniți (jenați) de starea unghiilor lor datorită onicomicozei
  • durerea este raportată de 36% până la 48% dintre pacienți
  • mobilitatea limitată datorată micozei unghiei este raportată de 41% dintre pacienți.

Micoza unghiei este o afecțiune care trebuie tratată cu răbdare și perseverență.

Tratamentul corect al micozei unghiilor constă în eradicarea infecției și profilaxia recurențelor. Tratamentul urmat corect, pe o perioadă suficient de lungă de timp pentru înlocuirea completă a unghiei bolnave, este eficient în majoritatea cazurilor.

 

Referințe:

1. Progression and Recurrence of Onychomycosis. Authors: Richard K. Scher, MD, FACP, Course Director; Warren Joseph, DPM; Jeffrey Robbins, DPM