Infecții urogenitale bacteriene

Infecțiile vulvovaginale afectează în special mucoasa vaginală și, în al doilea rând, vulva. Acestea constituie motivul cel mai frecvent de consult de specialitate pentru o femeie. Infecțiile vulvovaginale nu trebuie niciodată subestimate: dacă sunt neglijate, acestea pot da naștere unor probleme serioase pentru sănătatea femeii. De aceea, este important să învățăm să recunoaștem simptomele acestora și să vorbim despre ele cu propriul ginecolog.

Infecțiile bacteriene, de exemplu, se întind de la vaginoza bacteriană (destul de frecventă la femeie și care nu necesită tratamente deosebite) până la chlamydia, gonoree și sifilis, care trebuie tratate cu antibiotice (sub control medical) și pentru care este necesară o prevenire adecvată în vederea limitării riscului de transmitere.

Vaginoza bacteriană

Reprezintă aproximativ 60% dintre toate infecțiile vulvovaginale. Termenul de vaginoză nu indică o infecție propriu-zisă, ci o modificare a ecosistemului vaginal cu înlocuirea florei lactobaciliare normale cu o floră patogenă cu compoziție predominant anaerobă.

Mediul vaginal nu este de fapt steril, ci este populat de o serie de microorganisme care, în condiții normale, nu provoacă niciun pericol pentru femeie. Totuși, există diverse condiții care influențează barierele imunitare feminine și pot predispune femeia la afecțiuni. Astfel, vaginoza bacteriană se manifestă adesea prin prezența unor secreții vaginale abundente, omogene, de culoare gri-verzui, destul de fluide și uneori spumoase. Caracteristica ce le face unice este, în special, mirosul urât care le însoțește, un miros înțepător, care se accentuează mai ales după un raport sexual neprotejat și nu dispare după mai multe toalete. Rareori aceste secreții sunt însoțite de mâncărime, arsuri și durere în timpul raportului sexual.

Fiind vorba de o alterare a ecosistemului vaginal mai degrabă decât de o infecție, nu există reguli igienice și nici comportamentale de recomandat femeii pentru o prevenire corectă. Astfel, este vorba de o reducere cantitativă a potențialilor factori de apărare vaginali (lactobacili). Factori cum sunt stresul, tratamentele cu antibiotice și depresia pot influența apărarea imunitară și, deci, pot predispune la vaginoză.

La vaginozele bacteriene este indicată aplicarea unor substanțe cum este benzidamina, care, pe lângă că are proprietăți antiseptice, antiinflamatorii și anestezice de suprafață, respectă flora vaginală.

Chlamydia

Este vorba de o infecție bacteriană foarte comună cauzată de Chlamydia thrachomatis care poate fi transmisă atât pe cale sexuală, cât și de la mamă la nou-născut în timpul nașterii. La femeie cauzează o inflamare a colului uterin (la bărbat cauzează inflamarea uretrei). Deseori, chlamydia este asimptomatică și, prin urmare, trecând neobservată, nu este tratată adecvat printr-un tratament cu antibiotice. Lipsa simptomelor și răspândirea acesteia (mai ales printre tineri) a condus la definirea ei drept „epidemie tăcută".

Într-adevăr, este o boală dificil de diagnosticat, mai ales la femei, la care simptomele apar abia în stadiul avansat, când cauzează durere, arsuri în timpul raportului sexual și pierderi anormale de sânge. Dacă este neglijată, infecția tinde să se extindă și, pe lângă că provoacă dureri pelviene și renale, poate conduce la sterilitatea pacientului. La femei, bacteria care, la momentul contagiunii, se află pe cervix sau pe colul uterin, poate urca la aparatul genital feminin și ajunge până la ovare și abdomen. În această zonă, durerile pelviene cronice și o eventuală inflamare a trompelor uterine pot modifica anatomia aparatului genital feminin și obstrucționa parcursul ovulului către trompe.

Diagnosticul care confirmă prezența Chlamyidiei se obține prin teste specifice de laborator. Se realizează prin examen microscopic direct și examinarea probelor prelevate din zonele infectate, în general:

• secreții uretrale sau vaginale (în caz de suspectare a gonoreei)
• tampon endocervical (în caz de suspectare a chlamydiei)
• de asemenea, sunt disponibile teste care, identificând nivelul de anticorpi specifici conținuți într-o probă de urină, permit evidențierea eventualei prezențe a infecției. Dacă rezultatele analizelor sunt pozitive, tratamentul prevede alegerea celui mai adecvat tratament cu antibiotice care va trebui administrat preventiv și partenerului. Pentru o corectă prevenire este importantă evitarea comportamentului „riscant” de contagiune, prin utilizarea întotdeauna a prezervativului în timpul raporturilor sexuale.

Gonoreea

Este vorba de o infecție bacteriană cauzată de Neisseria Gonorrhoeae care se transmite pe cale sexuală. Provoacă o inflamare a căilor urogenitale dar, uneori, se poate instala și în zona anală, bucală, în gât și în regiunea oculară. Perioada de incubație este de aproximativ 2-8 zile.

La femei, infecția este adesea asimptomatică; în unele cazuri, totuși, pot să apară:

• mâncărime
• secreție vaginală urât mirositoare
• durere în timpul urinării
• dureri în regiunea pelviană.

În general, infecția se tratează cu antibiotice. În ciuda faptului că este o afecțiune adesea asimptomatică, dacă este neglijată pot să apară o serie de complicații care pot duce la infertilitate (atât la femei cât și la bărbați).

Sifilisul

Este o infecție bacteriană cauzată de Treponema pallidum, care evoluează în trei faze:

• sifilis primar, care are o perioadă de incubație de 2-6 săptămâni. La nivel genital apare „șancrul”, adică un ulcer mic destul de dur, nedureros și care se vindecă spontan. În apropiere apare o umflare a ganglionilor limfatici, în timp ce șancrul se cicatrizează lent în aproximativ o lună
• sifilis secundar, care poate să apară în cazul în care nu a fost efectuat un tratament adecvat; acesta se caracterizează prin febră, erupții cutanate generalizate, inflamație a gâtului și umflarea ganglionilor limfatici în tot corpul. Urmează o fază de latență clinică care, într-o treime din cazuri determină vindecarea spontană, în timp ce într-o treime din cazuri rămâne asimptomatică (Treponema pallidum este mereu prezent în organism) iar, în treimea rămasă din cazuri se manifestă sifilisul terțiar, din fericire extrem de rar astăzi datorită tratamentului cu antibiotice
• sifilis terțiar, care apare în absența tratamentului, după câteva luni sau chiar ani (până la 25) de la manifestările sifilisului secundar. Leziunile terțiare atacă valvele inimii și slăbesc pereții principalelor vase de sânge. Infecția atacă inclusiv creierul și măduva spinării, cauzând paralizie generalizată sau pierderea coordonării musculare.

Sifilisul se tratează cu antibiotice, tratament care conduce la vindecarea completă. Este bine, însă, ca după vindecare să se efectueze controale constante până ce există certitudinea că infecția este cu adevărat eliminată. Dacă este necesar, se reaplică tratamentul.

Aproximativ o treime dintre persoanele care au raporturi cu persoane cu manifestări contagioase în curs pot fi infectate. Prin urmare, prevenirea înseamnă abordarea relațiilor sexuale cu responsabilitate: folosirea prezervativului cu partenerii de ocazie iar, în cazul în care se consideră că este prezentă infecția, evitarea contactului sexual până la vindecarea completă.