Vulvovaginite micotice

Afecțiunile vulvovaginale cauzate de ciuperci reprezintă în prezent aproximativ 30-35% din infecțiile vaginale și constituie una dintre cele mai frecvente cauze ale consultării medicului specialist (obstetrician-ginecolog).

Vaginita micotică este o boală tipică vârstei reproductive, cu o largă răspândire, destul de debilitantă pentru femei, atât la nivel fizic, cât și psihic. Responsabilul apariției vaginitei fungice este în cele mai multe cazuri Candida albicans, o specie microbiană care găsește în mediul vaginal condițiile ideale pentru a se înmulți. Se estimează că aproximativ 75% dintre femei manifestă cel puțin o dată în viață un episod de vulvovaginită cauzată de Candida; 40-50% dintre femei trec printr-un al doilea episod, în timp ce 5% dezvoltă o formă recurentă.

Candida

Infecția cu Candida se poate manifesta în formă asimptomatică, acută sau recidivantă. Principalele simptome sunt prurit intens, vaginal și/sau vulvar, asociat cu secreții vaginale, uneori reduse cantitativ, dense, cu un aspect specific „brânzos”. Alte simptome frecvente sunt iritație mai mult sau mai puțin răspândită, arsuri vulvo-vaginale, durere în timpul actului sexual și arsuri la urinare. În special senzația de arsură este frecventă la urinare din cauza excoriațiilor datorate scărpinării. De obicei, simptomele se accentuează cu o săptămână înainte de începerea menstruației și apoi au tendința să dispară la sosirea fluxului menstrual.

La aproximativ 20% dintre partenerii femeilor care suferă de candidoză vulvo-vaginale este posibil să se observe o mâncărime postcoitală. Lipsa relativă a semnelor și simptomelor specifice nu permite un diagnostic exclusiv clinic, ci necesită, de asemenea, izolarea agentului patogen prin diverse tehnici de laborator (examen microscopic al secreției vaginale, cultură a secreției vaginale și investigații imunologice).

Tratamentul este de două tipuri:

• tratamentul topic constă în administrarea medicamentului sub formă de supozitoare, cremă sau ovule, aplicabile seara, înainte de culcare, pentru a extinde la maximum durata de contact dintre medicament și mucoasa vaginală, în vederea unei absorbții eficiente și a reducerii la minimum a pierderilor datorate poziției verticale; în prezent, cele mai utilizate medicamente sunt derivații de imidazol, medicamente cu un spectru larg de acțiune împotriva ciupercilor și o activitate antifungică ridicată.
• tratamentul oral, rezervat formelor complicate și recidivante, constă în administrarea orală a acelorași medicamente; pentru eradicarea infecției este necesar să se elimine, acolo unde este posibil, sau cel puțin să se țină sub control toți factorii de risc (diabet zaharat, imunosupresia sau imunocompromisul, terapia cu corticosteroizi sau antibiotice cu spectru larg, contraceptive orale, prezența concomitentă a unor boli cu transmitere sexuală).

Există apoi o serie de reguli de igienă și profilaxie a reinfectării pe care femeia care suferă de astfel de episoade este obligată să le urmeze, cum ar fi: schimbarea frecventă a lenjeriei, care trebuie să fie din bumbac, de preferință de culoare albă, utilizarea temperaturilor ridicate și a dezinfectanților specifici la spălarea lenjeriei, limitarea utilizării articolelor de îmbrăcăminte aderente și a țesăturilor sintetice, evitarea spălărilor prea frecvente făcându-se abuz de săpunuri cu pH acid, uscarea cu grijă a pielii și mucoaselor după toaletă, limitarea consumului de carbohidrați și zaharuri, adăugarea iaurtului sau a fermenților lactici în dieta zilnică, creșterea aportului de fibre alimentare și corectarea eventualelor dezechilibre hormonale.

În astfel de situații este recomandată restricționarea raporturilor sexuale sau folosirea prezervativului până la constatarea vindecării urmărindu-se cu strictețe terapia indicată de medicul ginecolog.