Trazodona

Trazodona este un medicament elaborat în anii '70 de laboratoarele de cercetare Angelini și reprezintă şi în prezent o opțiune terapeutică pentru tratamentul tulburărilor depresive, cu sau fără componentă de anxietate.

Medicamentul a fost brevetat și comercializat în multe țări din întreaga lume, devenind lider de piață în Statele Unite în timpul anilor '80. Deși această moleculă există de aproximativ 40 de ani, ea continuă să fie studiată în mod activ, astfel încât unele dintre progresele înregistrate în ultimii ani pentru lămurirea rolului central pe care îl are o substanţă denumită serotonină la nivelul creierului se datorează unor studii în cadrul cărora s-a utilizat trazodonă sau un metabolit al acesteia, respectiv un produs în care tradozona este descompusă de unele enzime prezente în organism cu denumirea de m-clorofenilpiperazină.

Cu timpul, de la studiul trazodonei a luat naştere o întreagă linie de cercetare, ca urmare a necesității de a aprofunda mecanismul de acțiune a medicamentului.

Depresia şi creierul

Depresia este o boală reală, ale cărei cauze nu sunt încă complet clare. Cu toate acestea, s-a recunoscut faptul că există o legătură între apariţia acestei boli și o alterare în activitatea desfășurată de serotonină. Prin urmare, depresia nu este un semn de „slăbiciune de caracter", ci o boală gravă care afectează oameni de toate vârstele, de toate rasele, cu diferite niveluri de educație și care se clasifică pe locul al doilea ca frecvenţă după hipertensiunea arterială, dacă se iau în considerare cele mai răspândite boli cronice din practica medicinii generale. Aproximativ unul din 10 pacienți tratați de un medic de familie suferă de depresie.

Pentru a înțelege unele dintre motivele care au condus la dezvoltarea acestei boli, este util să amintim modul în care funcţionează celulele care alcătuiesc creierul nostru.

Celulele creierului (neuroni) comunică intens între ele. Schimbul de informații are loc prin transmisia unor semnale electrice. Din acest motiv, celulele creierului au o structură caracteristică: există o secțiune centrală, denumită corpul celulei, de la care porneşte o fibră lungă denumită axon, care are sarcina de a face să alunece de-a lungul acesteia mesajul electric generat în neuron şi de a-l face să ajungă la un alt neuron. Această cea de-a doua celulă primeşte mesajul prin ramificaţii, denumite dendrite, care sunt conectate la ramificările care provin de la axonul primului neuron prin puncte de contact denumite sinapse.

Când mesajul pornit de la un neuron ajunge la sinapse, care îl conectează la neuronul adiacent, induce eliberarea și intervenția unor substanțe chimice destinate să transporte acest mesaj la următorul neuron. Aceste substanțe chimice, care acționează ca „mesageri", sunt denumite neurotransmițători, tocmai pentru că ele asigură transmiterea mesajului electric de la un neuron la altul.

Una dintre aceste substanţe chimice este serotonina. Există şi alți neurotransmițători, cum ar fi noradrenalina, dopamina, acetilcolina, histamina, glicina și GABA (acidul gamma-aminobutiric). Prin urmare, neuronii care utilizează serotonina constituie sistemul serotoninergic, în timp ce cei care utilizează noradrenalina sunt denumiţi noradrenergici și așa mai departe.

Atunci când mesajul care trebuie transportat ajunge la sinapse, de la acestea pornesc neurotransmițătorii, cum ar fi serotonina, care trebuie să ajungă în locuri specifice, denumite receptori, ale neuronului adiacent, pentru a se asigura transmiterea mesajului. După acest eveniment, la neurotransmițătorul utilizat pentru transmiterea mesajului pot să apară o serie de evenimente care întrerup livrarea mesajului la neuronul destinatar:

• neurotransmiţătorul ajunge prea departe de sinapsă si este absorbit de alte celule ale sistemului nervos, altele decât neuronii (celulele gliale);
• neurotransmițătorul poate fi distrus de enzime specifice, cum ar fi monoaminooxidaza (IMAO) pentru serotonină, noradrenalină şi dopamină;
• neurotransmițătorul poate fi recaptat la locul de plecare al sinapsei (re-uptake).

Cum acţionează trazodona

Este cunoscut faptul că atât trazodona, cât şi metabolitul său m-clorfenilpiperazina acţionează asupra neuronilor de la care trebuie să pornească mesajul, precum şi asupra receptorilor aflaţi pe neuronul la care trebuie să ajungă mesajul.

Acțiunea desfăşurată asupra sinapsei neuronului de la care ar trebui să plece mesajul împiedică neurotransmițătorul, în special serotonina, să fie chemat înapoi, facilitând astfel livrarea mesajului la receptorul destinatar. Acest lucru explică cel puțin în parte de ce trazodona este eficientă in tratarea depresiei.

Acțiunea asupra receptorilor de pe neuronul țintă este încă una dintre cauzele efectelor asociate cu acest medicament, inclusiv secundare. Astfel, atunci când tradozona intră în contact cu anumite tipuri ale acestor receptori, împiedică neurotransmiţătorul responsabil - serotonina - să livreze mesajul la neuronul destinatar. În cazul trazodonei, activitatea farmacologică rezultată este în mare parte sedativă, astfel încât acest efect secundar poate fi exploatat în beneficiul pacientului, în cazul în care acesta suferă şi de insomnie.